În data de 9 mai 2016, Festivalul “Aici Acolo” a trecut, iar noi am sărbătorit diversitatea culturală printre copii, voluntari și profesori la Teatrul de Animație Țăndărică. În spatele momentelor care s-au desfășurat în lumina reflectoarelor s-au strecurat din urmă valurile de emoții și așteptări ale voluntarilor care s-au spart odată cu pășirea lor pe scena Țăndărică, alături de copiii cu care au repetat. Spectacolul a fost încărcat de voioșia și energia copiilor care au cântat, au dansat și au interpretat roluri de poveste. De asemenea, evenimentul a reprezentat și o ceremonie de închidere a Programului “Aici Acolo” din anul școlar 2015-2016 din care reies nestingherite relațiile voluntar-profesor, voluntar-copil și profesor-copil.
Festivalul a debutat în 2009 în umbra conceptului Eugeniei Barbu, aflându-se la cea de-a VI-a ediție. Anul acesta, festivalul a fost realizat cu finanțarea Erasmus + Serviciul European de Voluntariat prin proiectele “Here There+”, “Vitamin T+”, “AIM Competencies” (implementate de A.C.T.O.R.) și “Ask Me is the New Trend” (împrementat de Asociația Culturală Ask Me).
Au participat:
- Grădinița Spectrum alături de Deborah Awandi (Franța, Here There +) – video.
- Grădinița Dumbrava Minunată alături de Simon Brumain (Franța, Vitamin T+) –video.
- Grădinița nr. 196 alături de Indre Augustinaite (Lituania, Here There +) – video.
- Grădinița nr. 149 alături de Bo Britt Peet ( Estonia, Vitamin T+) – video.
- Liceul Jean Monnet alături de Maria Durczyk (Polonia, Here There +) – video.
- Grădinița Kindertraume alături de Julia Kopf (Austria, HNT) – video.
- Școala Specială nr. 9 alături de Vicente Sesmero Pozo (Spania, Vitamin T+)- video.
- Școala nr. 189 Alexandru Odobescu alături de Sanyani Younoussa (Franța, Vitamin T+) – video.
- Școala nr. 49 alături de Magda Hinterplattner (Austria, Here There+) – video.
- Școala nr. 195 alături de Antonio Lionetti (Italia, Here There+) – video.
- Școala Avram Iancu alături de Ivana Pavelic Sprajc (Croația, Vitamin T+) – video.
- Grădinița nr. 7 alături de Silvia Tursi (Italia, Vitamin T+) – video.
- Școala Specială nr. 3 alături de Lelde Zvirbule (Letonia, Vitamin T+) – video.
- Grădinița nr. 4 Lizuca alături de Kristina Piskur (Slovenia, HNT) – video.
- Grădinița nr. 188 Castel alături de Maria Merino și Javier Martinez (Spania, Here There +, HNT) – video.
Parteneri: Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Departamentul pentru Afaceri Europene, Casa Corpului Didactic București, Institutul Francez București, Institutul Italian, Radio Itsy Bitsy.
Gazda evenimentului: Teatrul de Animație Țăndărică.
Imaginile și videoclipurile de la festival pot fi vizionate pe paginile de Facebook ale A.C.T.O.R., pe bloguri, dar și pe youtube: https://www.youtube.com/user/ACTORomania/featured