Let our voices be heard, 26.10-3.11.14 Saint Etienne, France

POLKA 2014 – “Let our voices be heard!”

Proiectul s-a desfasurat intre 26 octombrie si 3 noiembrie 2014, in Saint Etienne, Franta si a fost organizat de asociatia Kaleido’Scop, in parteneriat cu asociatia CREFAD.

Momentul întoarcerii acasă după un proiect este mereu unul foarte confuz. Poate pentru că experiențele de genul acesta concentrează un număr mare de activități interesante într-o perioadă foarte scurtă, ca și cum ai privi o eclipsă fără ochelari speciali. Oricum, cert e că, cel puțin pentru mine, momentul în care mă trezesc înapoi acasă mă îneacă într-un fel de deznădejde ciudată, care dă naștere unor întrebări existențiale ce mi se zbat prin minte zile întregi, până îmi regăsesc locul în societatea-mamă.

Ca să nu o mai lungesc filosofic, mă voi pune pe povestit. Această întâlnire internațională de tineri (dacă ar fi să îi traduc denumirea direct din franceză) a fost ultimul eveniment din cadrul proiectului POLKA, care s-a desfășurat pe parcursul a doi ani și a cuprins diferite tipuri de activități, de la schimburi de tineret, până la experiențe de voluntariat european. Cum spuneam, această întâlnire a adunat cincisprezece tineri din Franța, Spania, Grecia, Polonia și Slovacia, în micul oraș Saint-Etienne, pentru nouă zile pline de treabă.

Da, trebuie să menționez că acesta nu a fost un proiect asemănător schimburilor de tineret cu care m-am obișnuit, presupunând o implicare mai responsabilă și o autonomie mult mai ridicată. Mai concret, scopul nostru a fost de a pune în evidență o serie de probleme cu care se confruntă tinerii europeni, dar care nu primesc suficientă atenție din partea politicienilor, poate din simplul motiv că tineretul nu este încă privit ca o comunitate credibilă și demnă de luat cu adevărat în seamă. Astfel, am atins teme precum discriminarea (sub diferitele ei forme, de la simplele stereotipuri enervante, până la manifestările nu la fel de ușor de trecut cu vederea), educația (atât la nivelul diferențelor sistemelor de notare, care îngreunează sau chiar împiedică accesul absolvenților de liceu la universități din alte țări europene, cât și în ceea ce privește rolul său în combaterea discriminării), interculturalitatea, rolul tinerilor în comunitate și în politică și informarea (sau, mai degrabă, lipsa acesteia în rândul tinerilor europeni). Am încercat să deslușim diferitele cauze ale problemelor ridicate și, împărțindu-ne în mai multe grupuri, am lucrat asupra unor inițiative realizabile într-o singură săptămână și cu resursele acestui proiect, pentru a sugera măcar un contur al strategiei pe care o considerăm necesară pentru aducerea Europei la standardele unui tineret gata să plece de acasă, dar să se simtă la fel de confortabil și de împlinit oriunde.

Spre exemplu, una dintre echipe a avut o idee care mie mi s-a părut cât se poate de originală și îndrăzneață. Am cunoscut activitatea lor sub numele de purtători de cuvânt, însă am fost surprinsă să observ că nu era nicidecum vorba despre oratorie și alte manifestări la care mă așteptam eu, ci sintagma era folosită într-un sens mult mai sugestiv: purtătorii de cuvânt erau pur și simplu niște pancarte colorate, pe care membrele grupului au scris diferite întrebări sau afirmații menite să îndemne comunitatea să se gândească la poziția tinerilor în societate și să își exprime opinia în acest sens. La început au fost puține plăcuțe completate, însă numărul lor a crescut simțitor într-un timp foarte scurt, deoarece au început să răsară din ce în ce mai multe, de data asta conținând răspunsurile și reacțiile locuitorilor la întrebările agățate prin oraș. Astfel, am ascultat tineri entuziasmați de ideea de a se implica, tineri revoltați de faptul că vocea lor nu produce ecoul așteptat, dar și vârstnici care încurajează implicarea activă a tineretului în realitatea europeană și, bineînțeles, alte persoane care nu erau pregătite să ne acorde un loc prea confortabil în societate, însă aceștia din urmă au avut pentru noi o funcție strict umoristică.

Eu am lucrat împreună cu o Fată din Polonia și am decis să ne concetrăm pe tema educației și a discriminării. Deși am fost cât se poate de entuziasmate în a propune o serie de modificări asupra programelor școlare și alte astfel de acte revoluționare, a trebuit să revenim cu picioarele pe podeaua biroului care ne fusese încredințat și, așadar, ne-am limitat  la o muncă aproape pe măsura noastră. Totuși, nu am dorit să renunțăm cu desăvârșire la ideea de provocare, ca atare am ales să concepem progamul complet al unui schimb intercultural, având ca temă lupta împotriva discriminării în spațiul european. După câteva zile de, ei bine, birocrație, am avut plăcuta surpriză de a ni se sugera foarte serios să luăm în considerare opțiunea de a pune în aplicare acest program, găsind parteneri și aplicând pentru obținerea de fonduri pentru realizarea lui.

De vizibilitatea proiectului s-au ocupat alte două echipe, realizând un clip de prezentare a întâlnirii (ceea ce, în mare, a însemnat că toate activitățile au fost privite prin ochii mecanici ai unor camere de filmat, cam cum se întâmpla și în romanul 1984 al lui Orwell, doar că la un nivel mult mai prietenos) și un articol de ziar. În acest scop, participanții au fost susținuți de diferiți specialiși și au avut la dispoziție toate materialele necesare, ceea ce i-a ajutat să se bucure cu adevărat de munca depusă și se procesul de învățare aferent.

Nu în ultimul rând,  am avut parte și de o mulțime de momente simpatice, care ne vor rămâne dragi în memorie, cum ar fi energizer-ele din fiecare dimineață, care eșuau lamentabil, fără excepție, ieșirile în oraș (care au făcut din noi niște personaje cel puțin remarcabile în oraș), seara interculturală, joaca de-a percuționiștii (în traducere liberă, am lovit ritmat diferite specii de găleți și butoaie de plastic, sub îndrumarea unui băiat foarte haios, care chiar credea în arta lui) sau sesiunea de râs fără motiv, unde un domn al cărui nume îmi scapă (dar care s-a dovedit a fi o companie mai mult decât interesantă) ne-a ajutat să râdem până la șoc anafilactic, demonstrându-ne că râsul este un exercițiu fizic cât se poate de serios.

Rezultatele proiectului au fost prezentate pe 3 și 4 noiembrie, în cadrul unui seminar la care au participat diferite persoane relevante, inclusiv autorități din regiune și nu numai. Deși suntem conștienți că o mână de oameni și o săptămână de lucru nu vor da peste cap realitatea imediată, suntem la fel de mulțumiți cu faptul că noi am încercat, noi ne-am făcut vocea auzită la un anumit nivel. Ce sperăm mai departe este ca lumea să înțeleagă că acest dialog ar trebui să fie constant și global.

În încheiere, aș vrea să reiau ideea că acest proiect a reprezentat pentru mine o experiență mult diferită față de ce am avut ocazia să cunosc până acum și mi-a dat ocazia să conștientizez și să înțeleg mai bine diferite aspecte ale realității europene. Și, poate cel mai important la nivel personal, am avut prilejul de a mă convinge încă o dată că, oriunde mă duc (și am avut norocul de a mă duce de destule ori în destule locuri), mă simt din ce în ce mai acasă în străinătate (deși acesta este un cuvânt pe care nu prea îl mai agreez în vocabular). Și cred că acesta ar trebui să fie un sentiment cunoscut oricărui tânăr european.

POLKA 2014 – “Let our voices be heard!”

The moment one gets back home from an international project is always very confusing. Maybe this happens because this kind of experience squeezes a large number of interesting activities in a rather short time, pretty much like watching a solar eclipse without wearing any special glasses. Anyway, personally, I can say that the minute I get gome I begin to feel overwhelmed by some sort of weird hopelessness, generating a number of horribly philosophic questions, which run madly around my brain, until I find my way back into my originary society.

Philosophy aside, I have a story to tell. This international youth meeting was the final event of the POLKA project, which has lasted for two years and supposed various types of activities, from youth exchanges, to EVS experiences. As I was saying, this meeting gathered fifteen young people from France, Spain, Greece, Poland, Romania and Slovakia in the small town of Saint – Etienne, for nine days filled with…well, work.

Yeah, I have to mention that this project was not like the youth exchanges I had got used to, supposing a more responsible involvement and a much higher autonomy. More precisely, our goal was to raise awareness of a number of problems which European teenagers face, but which do not receive enough attention from politicians, maybe for the simple reason that youth is not yet regarded as a trustworthy and righteous community. Thus, we have tackled subjects as discrimination (under its different forms, from the simply annoying stereotypes, to its not-as-harmless manifestations), education (both regarding the differences between grading systems, which might sometimes block the access of highschool graduates to foreign universities, and regarding its use in dissolving discrimination), interculturality, the position of young people in the comunity and in politics, and information (or rather its absence among young Europeans). We tried to seize the various causes of the aforementioned problems and, dividing in separate groups, we worked on some realistic initiatives, which we could realise in one week and with the project’s resources, in order to at least sketch the strategy which we find necessary for rising Europe to the standards of a young generation ready to leave home, but feel as comfortable and satisfied anywhere else.

For instance, one of the teams came up with an idea, which I found quite brave and original. It was presented to us under the name of speakers, I had the surprise of learning that it was not at all related to public speeches or other manifestations of this kind. The expression had been used in a much more plastic and suggestive manner: the speakers were simply some colourful banners, on which the group members had written different questions or affirmations meant to push the comunity to reflect on the position of young people in society and to express their opinions. At first, there were just a few completed banners, but their number increased remarkably and rapidly, as more and more appeared, this time bearing the answers and the reactions of the citizens to the questions hung around the town.  Hence, we have listened to young people who were enthuziastic with the idea of getting involved, or to some who were outraged by the fact that their voice doesn’t produce the expected echo, but also to older people who encouraged the active involvement of teenagers in the european reality and, of course, to other persons who were not ready to grant us a too comfortable place in society, but they have only served an humorous function for us.

I have worked with a girl from Poland and we decided to work on the theme of education and discrimination. Even though we had been as enthusiastic as it gets about proposing various modifications in school programmes and other revolutionary acts of this kind, we had to get back to being realistic, so we limited ourselves to a more suitable work for the two of us. Nevertheless, we didn’t want to completely give up on the idea of a challenge, so we chose to create the complete programme of an intercultural exchange with the subject of the fight against discrimination in the european space. After a few days of, well, paperwork, we had the nice surprise of being very seriously suggested to actually make this project happen, by finding partners and applying for funding for its realisation.

The visibility of the project was dealt with by two other teams, by making a video (which pretty much meant that every activity was surveyed through the mechanical eyes of some cameras, kind of like things wore going in George Orwell’s novel, 1984, but on a much friendlier level) and by writing an article. To this end, the participants were supported and guided by different specialists and they had acces to all the necessary materials, which has truly helped them enjoy their work and the respective learning process.

Last, but not least, we have also enjoyed many nice and funny moments, which will remain very dear to us. For instance, the daily energizers, which shamefully failed without exception, the nights out (when the community perceived us as one at least remarkable group), the intercultural evening, the drumming (we rithmically slammed various species of plastic buckets, under the guidance of a really nice guy, who truly believed in his art), or the laughing without reason session, where a gentleman whose name I have forgotten helped us laugh ourselves into anaphilactic shock, by proving us that laughter is a strongly serious physical exercice.

The results of the project were presented on the 3rd and 4th of November, at a seminar which gathered different relevant people, including regional authorities. While we are aware that only a few teenagers and one week’s work will not turn the imediate reality upside down, we still are happy with the fact that we tried, that we made our voices heard on a certain level. What we hope from now on is that people will understand that this dialogue should be constant and global.

In the end, I would like to come back to the idea that this project has representet for me a much different experience than what I’ve had the occasion to know so far and it has given me the opportunity of becoming aware and of understanding better different aspects of the european reality. And, maybe most importantly on a personal level, I had the chance of convincing myself once more of the fact that, wherever I go (and I’ve been lucky enough to go to quite many places), I feel more and more at home when abroad (even though this is a word which I hope to eliminate from my vocabulary as soon as possible). And I believe this is a feeling which any young European should be familiar with.

Andreea Smeu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s