Urmează Seminarul de Evaluare Finală (6 iunie) Programul Aici-Acolo

A.C.T.O.R. (Asociația Culturală pentru Teatru și Origami din România) organizează pe 6 iunie, între orele 14-16 la Reprezentanța Comisiei Europene, Seminarul de Evaluare Finală, cel care încheie Programul “Aici Acolo” pentru anul școlar 2017-2018. Echipa A.C.T.O.R., alături de voluntarii noștri SEV și pedagogii implicați în Programul „Aici Acolo” vor evalua împreună felul în care au decurs activitățile de anul acesta, precum și modalitățile de cooperare spre a putea ajunge la o concluzie față de felul în care au fost sau nu atinse obiectivele propuse la conceperea programului educațional.

Împreună vom parcurge, după Seminarul de Inițiere și Seminarul Intermediar, cel de-al treilea pas în diseminarea Programului “Aici Acolo”.  Și pentru că este ultimul eveniment în care partenerii la educație vor fi toți laolaltă, Seminarul de Evaluare Finală va avea o secțiune dedicată unei ceremonii de premiere cu diplome dedicate profesorilor profesorii pentru participarea și implicarea lor în aducerea și dezvoltarea diversității culturale în școlile și grădinițele din București.

Anul acesta, Programul „Aici Acolo” este realizat cu sprijinul financiar al Programului Erasmus+ – Serviciul European de Voluntariat prin susținerea proiectelor implementate de A.C.T.O.R. (Vitamin T, A.I.R. – Active Involved Responsible, ESD – European Solidarity Design).

Parteneri: Ministerul Educației Naționale, Casa Corpului Didactic din București, Departamentul pentru Afaceri Europene al Guvernului României și Radio Itsy Bitsy.

Suportul financiar aparține Erasmus+ Serviciul European de Voluntariat.

Seminarul de Evaluare Intermediară 18

Leave a comment