Accesul la educatie- un lux?

94340943_2818153491553770_4994499949623246848_n

In cadrul proiectului “Communion in Youth Work” lucrez într-o organizatie culturala- A.C.T.O.R. care, cu ajutorul voluntarilor ESC si înainte de situatia create de pandemie, organizeaza in diferite institutii scolare, medicale sau sociale ateliere interculturale folosind educație nonformala, avand o frecventa zilnica.

Odata cu pandemia, totul s-a schimbat. Beneficiarii vizati de programele noastre educativ culturale si de animatie clinica, au abordat cu mare viteza „pedagogia 2.0”.

După aproape doua luni de ateliere online, am ajuns sa inteleg cateva probleme izvorate din realitatile acestei tari si sa am cateva concluzii despre acestea.

A fost incredibil sa inteleg ca daca esti un copil in Romania, sansa ta depinde de locul în care traiesti, de familia pe care o ai, de contextul social in care traiesti, de facilitatile inegale intre urban si rural oferite de scoala ta si de abilitatile profesorului tau de a folosi noile instrumente online.

Am putut sa observ cum din pacate, nu toti copiii au acces egal la instrumente online si sunt profesori care nu stiu sau nu au suficienta incredere in ei sa abordeze cu succes activitatile folosind internetul si programele sau platformele educationale

Dupa o perioada foarte scurta de acomodare cu mediul si programele noi am reusit sa dezvoltam ateliere cu voluntarii implicand la acest moment clasele  a 25 de profesori, în principal din București, dar dar si din judete in care A.C.T.O.R. nu a mai lucrat pana acuma: Buzau, Prahova, Suceava, Oradea…. Caci acesta este ce a adus on line ul bun. A conectat munca noastra la nivel national.

Exista insa si o mare de frustrari :   conexiuni scăzute, copii fără internet sau cu părinții care folosesc calculatoare sau telefoane insufficient de performante pentru a putea sa fie conectati la  Zoom, Googleclass, Kinderpedia, Microsoft Team, Facebook și Whatsapp, în moduri diferite.

De exemplu o doamna profesoara mi-a explicat cu tristete ca și-ar dori foarte mult ca voluntarii sa ajunga in contact si cu elevii ei. Si am constatat, ca spre deosebire de alte doamne profesoare singura modalitate de a face acest lucru, ar fi fost sa-i lase pe voluntari doar sa creeze cateva teme, fara o activitate cu interactiune directa.

Mi-a spus cu mare tristet ca nu și-a văzut copiii de aproape două luni, pentru că aproape nimeni din acea clasa nu are la dispoziție un computer acasa!

A fost dureros sa realizez ca exista un decalaj foarte mare mare între cei care locuiesc într-o familie cu venituri medii cu un nivel socio-cultural mediu-inalt și cei care trăiesc în familii cu probleme economice.

Invățarea la distanță agraveaza intr-un mod devastator dificultatile și diferentele deja existente. Pentru copiii cu dizabilități sau cei cu risc de excluziune sociala, diferențele sunt si mai accentuate.

Pentru elevii cu dizabilitati, este foarte dificil sa aiba învatare digitala, deoarece dezvoltarea lor sub aspect educative se bazează totul pe relatiile umane.

Ca sa nu mai spunem ca in multe case, nu exista computer, cu exceptia telefoanelor mobile ale parintilor, care nu sunt suficiente pentru o integrare completa intr-un sistem de învatare electronica. După aproape două luni de munca impreuna cu profesorii, pot spune că: învățarea asta online are un profund caracter nedemocratic, si nu ofera sanse egale pentru toată lumea, asa cum mai ales copii si tinerii din mediul rural ar merita.

Olimpia Diana Petcu din Italia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s