Jon: one-year volunteer in VT17

Today it’s a sad day: one of our long term volunteers is flying back to Spain. 😦

It’s Jon, the only VT17 volunteer who got the opportunity of staying one year in that EVS project. Here is his last article, written in his 9th month of the project.

This is our way of saying him “Mersi! – si- La revedere!” We are gonna miss you!

Jon 3

For someone like me, who had two Erasmus experiences of 6 months each, one EVS project of less than one year was way too short.

I am now in my nineth month in Bucharest, and I still don’t regret to have prolonged my project for 6 more months. I had it very clear in my first interview, when I proposed the idea to the president, and I still have it clear now. The first months, until Christmas, the moment when I finally knew that I could prolong my stay, I lived them as a normal volunteer. But in that moment I could be relaxed. I could have all those new experiences and I could go to all those places that I didn’t visit so far. I could have a full experience, like other volunteers already did in the past.

theatre 2.jpg

But not everything was that beautiful. As the most veteran volunteer, I had to say ‘bye bye’ to all the volunteers who arrived with me to Bucharest; and no, it’s not an easy task. I saw coming and leaving more than 20 volunteers with who I shared all possible experiences in A.C.T.O.R.: clinic animation in hospitals, cultural lessons in schools and kindergartens, activities in special schools, solidarity trips to other cities, events, campaigns, festivals, seminars, trainings, courses, and a long etc.

My request came with a new responsibility. From February I was no longer a normal volunteer but a facilitator to those who came that month, and the ones who came after. I am not a coordinator, and I don’t feel like that, but I feel responsible most of the time of the rest of volunteers. I guess that due to my previous job as a theatre director, and because I am used to have responsibility, I have now this sense of leadership that I cannot avoid.

games.jpg

My relationship with my coordinators is pretty good, so we can ask each other favours. From them the favours are things like replacements, help when they most need it or organizing an important activity. Also, to assume the role of a leader to motivate, organize and facilitate the group dynamic. And I’m not gonna lie to you: I like it. It’s beautiful to know that people count on you, that they trust you and that for them you’re someone to follow. I remember good those first days of some of them, when I took myself the freedom to instruct them, prepare them and show them around.

Jon2.jpg

Sometimes the responsibility is hard, and makes you tired, but a volunteer has to be prepared to give the best of himself, because volunteer as the name says, it’s something that you choose because you want it. I still have three months, and looking back I did the last 3 months to worth it as much as the 6 first. It’s also true that I miss my city, family and friends more than usual, but I am lucky to share my room with my best friend, who gave me a boost of energy and positivity to go on.

The next 3 months will be dedicated to say good bye, little by little, enjoying all those things that I know I will miss of Bucharest: the association, the kids, the city… We have officially finished the lessons, so from now we will be focused on hospitals, personal projects and other reflexive task.

New volunteers will arrive soon, and other will leave, but I will be still here, doing what I like the most and what I learned to do. Enjoying Bucharest.

(Romanian version)

Pentru cineva ca mine care deja a avut două experiențe de Erasmus a câte 6 luni, un proiect de EVS nu putea să aibă mai puțin de un an. Mă aflu acum în a noua lună de proiect în București și încă nu regret că mi-am prelungit proiectul cu încă 6 luni.

În primele luni, până la Crăciun, momentul în care am știut că-mi pot prelungi proiectul, am trăit ca un voluntar normal. Dar, în acel moment m-am putut relaxa. Acum puteam să am toate experiențele pe care încă nu le avusese și să vizitez locurile pe care încă nu le vizitasem. Puteam avea o experiență completă precum toți voluntarii care au mai fost aici. Dar nu toate lucrurile au fost atât de plăcute. Ca voluntar veteran a trebuit să spun adio celor care au ajuns aici odată cu mine în București; și nu a fost o sarcină ușoară. Am vazut venind și plecând mai mult de 20 de voluntari cu care am împărțit toate experiențele în A.C.T.O.R.: animație clinică în spitale, lecții culturale în școli și grădinițe, activități în școli speciale, excursii de solidaritate în alte orașe, evenimente, campanii, festivaluri, seminarii, cursuri, cursuri și o lungă ședință.

Din februarie nu mai eram un voluntar normal, ci un facilitator pentru cei care au venit în acea lună și cei care au venit după. Nu sunt un coordonator și nu mă simt așa, dar mă simt răspunzător de cele mai multe ori de ceilalți voluntari. Cred că datorită postului meu anterior de regizor de teatru și datorită faptului că eu sunt obișnuit să am responsabilitate, am acum acest sentiment de conducere pe care nu îl pot evita. Relația mea cu coordonatorii mei este destul de bună, așa că ne putem cere favoruri. Dintre acestea, favorurile sunt lucruri precum înlocuirea, ajutorul atunci când au nevoie cel mai mult sau organizarea unei activități importante. De asemenea, să-și asume rolul de lider pentru a motiva, organiza și facilita dinamica grupului. Și nu o să te mint: îmi place. Este frumos să știi că oamenii se bazează pe tine, că au încredere în tine și că pentru ei ești cineva pe care să-l urmezi. Îmi amintesc bine în primele zile ale unora dintre ei, când mi-am luat libertatea să-i instruiesc, să-i pregătesc și să le arăt prin jur. Uneori responsabilitatea este grea și te obosește, dar un voluntar trebuie să fie pregătit să ofere tot ce-i mai bun, pentru că voluntariatul, după cum spune numele, este ceva ce alegi pentru că vrei.

Mai am trei luni, și mă uit înapoi, am făcut ultimele 3 luni pentru a merita la fel de mult ca și primele 6. Este, de asemenea, adevărat că mi-e dor de oraș, familie și prieteni mai mult decât de obicei, dar am noroc să împart camera mea cu cel mai bun prieten al meu, care mi-a dat un impuls de energie și pozitivitate pentru a continua. Următoarele 3 luni vor fi dedicate să-și ia rămas bun, puțin câte puțin, bucurându-se de toate lucrurile pe care le știu că le voi pierde din București: asociația, copiii, orașul … Am terminat oficial lecțiile, de acum înainte vom fi axați pe spitale, proiecte personale și alte sarcini reflexive. Noii voluntari vor veni în curând, iar alții vor pleca dar eu voi fi aici, făcând ce îmi place și ce am învățat să fac: să mă bucur de București.

(Spanish version)

Para alguien como yo, que ha vivido dos experiencias Erasmus de 6 meses cada una, un proyecto EVS de menos de un año se antojaba corto.

Me encuentro en el noveno mes en Bucarest y sigo sin arrepentirme de haber prolongado los 6 meses iniciales. Lo tenía claro cuando hice mi primera entrevista, cuando propuse mi idea a la presidenta, y lo sigo teniendo claro ahora. Los primeros meses, hasta Navidad, momento en que supe que podría prolongar mi estancia, los viví como otro voluntario cualquiera. Pero en ese momento pude respirar tranquilo. Podría tener todas esas experiencias nuevas e ir a todos esos sitios que aún no había visitado. Podría tener una experiencia más completa, como ya hicieran otros voluntarios en el pasado.

Pero no todo era color de rosa. Como voluntario más veterano de este año, me ha tocado despedirme de todos y cada uno de aquellos que llegaron conmigo a Bucarest; y no, no es tarea fácil. He visto ir y venir a más de 20 voluntarios con los que he compartido todas las posibles experiencias que ofrece A.C.T.O.R.: animación clínica en hospitales, lecciones culturales en colegios y guarderías, actividades en centros especiales, excursiones solidarias a otras ciudades, eventos, campañas, festivales, seminarios, trainings, talleres, y un largo etc.

Mi petición venía además acompañada de una nueva responsabilidad. A partir de febrero dejé de ser un voluntario corriente para convertirme en un facilitador para aquellos nuevos voluntarios que llegaron ese mismo mes, y aquellos que vendrían después. No soy un coordinador, y no me siento así, pero sí me siento responsable la mayor parte del tiempo del resto de voluntarios. Supongo que el hecho de haber trabajado como director teatral, y de ser alguien acostumbrado a tener responsabilidad, me ha inculcado un cierto sentido del liderazgo que me cuesta dejar de lado.

Mi relación con mis coordinadores es bastante buena, por lo que tenemos la confianza necesaria por ambas partes para pedir favores. Por parte de ellos, estos favores suelen ser sustituciones, echar una mano cuando más se necesita o encargarme de organizar una actividad importante. Igualmente, asumir el rol de líder para motivar, organizar y facilitar la dinámica del equipo. Y no os voy a engañar: me gusta. Es bonita la sensación de saber que la gente cuenta contigo, que confían en ti y que eres para ellos alguien a quien seguir y de quien aprender. Recuerdo con cariño esos primeros días de muchos, cuando me tomé la libertad de instruirlos, prepararlos para lo que venía y enseñarles a moverse por la ciudad.

A veces la responsabilidad es dura, y te desgasta, pero un voluntario debe estar dispuesto a dar lo mejor de sí mismo, pues el voluntariado, como su propio nombre indica, es algo que se elige por propia voluntad. Me quedan 3 meses, y echando la vista atrás, he aprovechado estos 3 últimos casi tanto como los 6 primeros. Es cierto que comienzo a echar de menos más de lo habitual mi tierra, mi familia y a mis amigos, pero tengo la suerte de compartir la habitación con el mejor de ellos, que me dio un chute de positividad y energía para seguir adelante.

Estos 3 meses restantes los dedicaré a despedirme, poco a poco, disfrutando todo aquello que sé que echaré de menos de Bucarest: la asociación, los niños, la ciudad… Hemos acabado oficialmente las lecciones, por lo que a partir de ahora nos centraremos en hospitales, proyectos personales y otras tareas más reflexivas y técnicas.

Nuevos voluntarios llegarán pronto, otros se irán, y yo seguiré aquí, haciendo lo que me gusta y he aprendido a hacer. Disfrutando Bucarest.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s