Programul de animatie clinica Maria, Constantin, Dumitru – Spitalul Lacul Bucura

Este greu să ajungi la Lacul Bucura debordând de entuziasm, deoarece o zi de voluntariat în acest spital începe fără excepție cu cel mai demoralizant aspect: drumul. Este vorba de un traseu lung și anevoios, într-un autobuz înghesiut și sufocant, care răsună de felurite strigăte deloc muzicale. S-ar putea spune că cel mai colorat element al acelei zone apare în fiecare marți și joi, sub forma colțurilor hârtiei pentru origami care răsar din gențile voluntarilor ACTOR. Odată ajuns în fața clădirii, te bucuri să observi că poarta metalică la care te așteptai să scârțâie înfiorător se deschide cu o cumințenie silențioasă și dezvăluie o curte mulțumitoare, cu un loc cu iarbă și niște tobogane mai vesele decât cele de pe drum. Copiii de la Lacul Bucura nu înduioșează imediat, aceștia suferind de afecțiuni pulmonare care au încetat să se mai manifeste violent. Nu au nici bandaje, nu sunt nici palizi și nici nu se mișcă cu greutate. Din contră, la suprafață, spitalul pare un adevărat focar de voioșie și chef de joacă. De aceea, singurul șoc inițial care poate fi trăit aici are legătură cu o încăpere cam mică, plină cu măsuțe și scăunele ușor lipicioase, în care o gașcă de copii gălăcioși trage de tine din toate direcțiile, înainte ca măcar să apuci să îți dai geanta jos de pe umăr. În mod evident, în acest loc nu se poate întâlni sfiala obișnuită a copiilor în fața oamenilor mai mari. Dar îndrăzneala lor se explică foarte ușor: după cum i-am numit și mai devreme, mulți dintre pacienții din Lacul Bucura sunt veterani ai acestui spital și, probabil, trăiesc experiența A.C,T.O.R. de mai multă vreme decât tine, iar acest lucru nu se întâmplă numai din cauza faptului că bolile respiratorii au, în general, o perioadă de vindecare destul de lungă. Empatia, grija și atașamentul față de acești copii apar când înțelegi că aici este vorba de situații familiale deosebit de precare și chiar despre abandon (evident, și școlar). Faptul că unora dintre ei le este mai bine în spital decIMG_2244 ât acasă este greu de imaginat și te face să ascunzi telefonul acela cu ecran  deosebit de mare undeva în cele mai întunecate străfunduri ale buzunarului, cel puțin până la plecare. Astfel, vizitele la Lacul Bucura trebuie mereu să surprindă și să aducă ceva nou, pentru că altfel vei fi imediat admonestat cu „dar am mai făcut broscuțe din origami și data trecută”,  „am mai jucat jocul ăsta de două ori”, sau „mi-ai mai explicat cum se apără caracatițele”. Unul dintre cele mai plăcute sentimente pe care le poți trăi aici este realizarea că ai fost util, că ai făcut puțin mai mult decât a îndoi hârtie colorată sau a bate mingea în curte. Pentru că în acest spital nu vei întâlni copii care sunt răsfățați acasă, care au zeci de cărți despre natură, stele și dinozauri și nu folosesc de două ori aceeași jucărie, ca să apuce să le încerce pe toate. Nu vei întâlni nici măcar copii care să îți poată răspunde la cele mai simple întrebări (pentru care ai pregătit dulciuri ca premiu) sau care să se poată semna pe desenele lor, pentru că aici nu beneficiaza de aproape niciun fel de educație. Așa că momentul în care un băiețel blond, care până nu de mult era de nestăpânit, îți strecoară în palmă o inimă din hârtie împăturită destul de stângaci, pe care și-a scris numele cu o literă mîzgălită invers și te roagă să o păstrezi și să ai mare grijă de ea îți va însenina ziua de fiecare dată când ți-l amintești.

IMG_2246

Înclin să cred că voluntarii solidari spitalului Lacul Bucura au cu toții în sertarul biroului câte un morman îndrăgit de astfel de figurine primite de la copii și că fiecare dintre ei mai are și un altfel de sertar, plin cu toate momentele pe care le-au luat cu ei acasă. Și mai cred și că aceste momente ar trebui să fie motivația principală a oricărui voluntar care trece pe aici. Este incredibil de ușor să te joci două ore pe săptămână și să nu te mai gândești la asta decât săptămâna următoare, dar când realizezi că aceleași două ore reprezintă cel mai așteptat moment al săptămânii pentru o mulțime de copii, îți dai seama că voluntariatul este o responsabilitate foarte mare, pe care vrei să ți-o asumi cu toată dedicarea de care dispui. Și, în final, drumul infernal cu autobuzul la întoarcere este deosebit de colorat, însă nu de la hârtia pentru origami din geantă, ci de la râsete și zâmbete și joacă.

It is rather difficult tu reach Lacul Bucura overflowing with enthusiams, since a day of volunteering in this hospital starts, with no exception, with the most demoralizing aspect: the way. It is about a long and tough way, with the public transport, crowded and suffocating, which echoes a variety of shouts, definetly not musical ones. It could be said that the most colorful element of that area appears every Tuesday and Thursday, is under the form of origami paper corners, rising from ACTOR’s volunteers’ bags. Once you´re in front of the building, you´re glad to observe that the metallic gate which usually opens with creepy creaks now reveals a peaceful yard, with grass and some joyfull slides. The kids from Lacul Bucura don´t get excited right away, suffering from lungs conditions which have ceased to violentely manifest. They don´t have bandages nor they are pale or move with difficulty. On the contrary, on the surface, the hospital looks like a real outbreak of glee and playfull mood.

IMG_2245

That´s why the only initial shock is related to a small room full of sticky tables and stools, in which a bunch of noisy/loud kids are pulling you from all directions, before you could even take your bag off your shoulder. Obviously, you cannot find the usual shiness of the kids towards grownups. Their audacity,boldness can easily be explained: as mentioned, a lot of Lacul Bucura´s patients are veterans of the hospital and they probably live the A.CT.O.R experience long time before you. This does not happen only because normally respiratory diseases have a long healing period. Empathy, care and commitment to these children appear when you understand that it´s about particularly precarious family situations and even dropping out school. The fact that some of them feel better in the hospital rather than home is hard to imagine and it makes you want to hide your wide-screen smart phone  in some of the darkest parts of your pocket, at least until leaving. Thus, the visits payed to Lacul Bucura must always be a surprise and to bring something new, otherwise you will be admonished with „but we already did origami frogs last time”, „I already played twice this game” or „you already told me how octopuses defend themselves.”. One of the most  pleasant feelings that you can live here is realising that you made yourself useful, that you did a little more than just folding colored paper or play ball backyard. Because in this hospital you won´t meet spoiled kids, who own tons of books about nature, stars and dinosaurs and refuse to play twice with the same toy so they can get to use all of them. You won´t even meet kids who can answer to your most simple questions (because you´re rewarding them with candy) or who are able to sign their own drawings, becuse they don´t get education here.

IMG_2257

 So when a blond boy, who until recently was irrepressible, slips into your palm a rather clumsily folded paper heart with his initial written backwards and asks you to keep it and take care of it, will brighten your day whenever you´ll remember it. I tend to believe that Lacul Bucura´s volunteers all have in their desk drawers a lovely pile of figurines received from the kids and also another kind of drawer, full of the lovely moments they took with home.   I also believe that this kind of moments should be the primary motivation of each volunteer who passes by. It´s incredibly easy to play for two hours a week and not think about it until next week, but it´s when you realize that these two hours mean the most eagerly awaited moment of the week that volunteering is a great responsibility, one you want to assume with all of your dedication. And finally, the horrible buss ride back home is incredibly colorful, but not because of the origami paper that you carry in your bag, but because of the laughs, smiles and playing.

by  Andreea Smeu

One thought on “Programul de animatie clinica Maria, Constantin, Dumitru – Spitalul Lacul Bucura

  1. Pingback: A.C.T.O.R. e si el ZEN :) | A.C.T.O.R.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s