Unde teatrul trece dincolo de teatru …
Am avut întotdeauna probleme cu teatrul. Ceva nu “era în regulă”: cu ideea de catharsis, cu întreaga intensitate pe care ar fi trebuit să o aibă piesa, cu participarea afectivă care ar fi trebuit să apară în fața unei reprezentații. Puține trupe și puține titluri s-au apropiat de asta. Poate din cauza unei firi mai cerebrale, poate din cauza unui spirit de detectiv mai pronunțat sau poate din cauza distanței dintre rândurile de mijloc ale teatrului și scenă.
Oricum, trecusem teatrul la capitolul “încercări nereușite”.
Si cum în viață fiecare “nu” pe care îl spui pune o barieră între tine și părticica aceea de univers, iată că universul a vrut ca această barieră să fie reevaluată.
De unde să vină mai bine un astfel de “indemn” decât de la A.C.T.O.R.: vara aceasta mi s-a oferit ocazia de a participa în Irlanda la un curs cu titlu promițător: “Making a Scene For Change” unde urmau să fie explorate ideile unui autor vestit, din ceea ce aveam să aflu, Augusto Boal – fondatorul unei forme de teatru noi, “Theatre of the Oppressed” sau într-o denumire simplificată “teatru-forum”.
Si iată-mă în Irlanda, împreună cu alți 17 exploratori veniți de prin toate colțurile Europei, în căutarea unei forme noi de exprimare.
In mod normal gândim că teatrul are nevoie de actori … primul lucru pe care l-am înțeles aici e că ceea ce este necesar este o “trupă” de actori, un grup care să fie pe aceeași lungime de undă și care să fie deschiși atât unii altora cât și celor în fată cărora se prezintă. Iar lucrul acesta simplu, care le reușește așa de bine copiilor, începe să devină din ce în ce mai greu pe măsură ce devenim “adulți” – soluția e la îndemână – înapoi la joacă, înapoi la jocuri – nimic mai potrivit ca să te ajute să (re)ajungi la starea de deschidere necesară. Deși adulții iau de multe ori jocul “prea” în serios, in teatrul-forum găsești un repertoriu de jocuri fantastic de mare și de interesant, jocuri gândite cu scopul de a face cât mai naturală tranziția către starea de grup.
Si iată-ne, mulți dintre noi adulți trecuți de primii 30 de ani din viață, mergând printr-un spațiu imaginar creat intr-o zonă rurală splendidă, interacționând unii cu alții prin mișcări și sunete, re-învățând să dăm și să primim ceva esențial: spontaneitate și încredere în ceilalți. Am trecut apoi la „lucruri mai serioase” – exprimarea de idei în spațiu, folosindu-ți propriul corp și pe cel al celorlalți – sculptură umană! Apoi la prezentări scenice: mici secvențe din viața de zi cu zi … situații simplificate în care fiecare protagonist are un rol clar și ușor de recunoscut.
Si aici începe, fără să își forțeze intrarea, teatrul-forum.
Ideea din spatele teatrului-forum e simplă, genul de simplitate care te face să crezi că o astfel de idee ai fi putut să o ai și tu: actorii pe scenă dezvoltă o situație din viața de zi cu zi, într-o manieră care nu lasă nici un dubiu cine este cine – de obicei sunt prezentate întâmplări în care protagonistul întâlnește câțiva antagoniști și suferă o nedreptate. Este foarte important ca tu, privitorul din sală, să înțelegi clar care este imaginea de ansamblu și care este rolul fiecărui actor de pe scenă – motiv pentru care evenimentele sunt schițate de obicei în alb și negru: femeia care este agresată pe strada, copilul maltrat la școală etc.
Sceneta se încheie și lucrurile se termină rău pentru protagonist.
Nu urmează însă foiala obișnuită a publicului din sală ce se pregătește de plecare, căci actorii reiau reprezentația – și de data aceasta se aude o invitație: dacă cineva crede că protagonistul are vreo șansă să schimbe cursul acțiunii este invitat să vorbească, mai mult, să îl înlocuiască pe scenă și să „dea piept” cu antagoniștii în mod direct.
Sceneta își urmează cursul și vine momentul în care crezi că „dacă ar fi făcut asta atunci sigur ar fi ….” Iți aduni curajul și strigi „Stop” – te urci pe scenă și devii spect-actor. Încerci să introduci schimbarea care ți se părea atât de evidentă, însă antagoniștii răspund și ei, cu alte monede de data aceasta, încercând din răsputeri să readucă cursul evenimentelor pe făgașul anterior.
Nu de multe ori primele intervenții se împotmolesc, alți spect-actori cer dreptul să ofere soluții. Actorii reiau sceneta și „luptă” cu orice Don Quijote care urcă pe scenă, până când publicului simte că situația a fost „rezolvată” mulțumitor.
Nu de multe ori implicarea devine intensă și pentru a ține lucrurile fluide întreaga interacțiune este condusă de un facilitator, „joker-ul”, care veghează intrările și ieșirile și citește atitudinea publicului.
Dacă „soluția” a fost găsită în timp util (oboseala îi poate afecta chiar și pe spect-actori!) atunci rolurile se inversează din nou – protagonistul rămâne pe scenă și încearcă să urmeze ideea oferită de public … iar spect-actorii devin opresori, antagoniștii.
Ceea ce este important, fapt pe care Augusto Boal l-a făcut clar de la început, este că teatrul-forum nu este o căutare a „SOLUȚIEI” ci doar o modalitate de explorare a câtor mai multe aspecte care sunt pertinente situației prezentate pe scenă.
Spect-actorul descoperă de multe ori fațete ignorate până atunci și descoperă că ieșirile dintr-o împrejurare oarecare au ramificații și consecințe mult mai complexe decât s-ar părea la prima vedere – asta pentru ca nici o situație nu este statică în viața de zi cu zi, unde, ca și pe scenă, cursul acțiunii se schimbă pentru a se adapta schimbării introduse.
Și așa teatrul-forum devine o scenă prietenoasă de pregătire pentru viață.
Sfârșitul săptămânii a venit prea repede, prinzându-ne când actori, când spect-actori, uitând că seara venise de mult și mâncarea se răcea în farfurii …
A fost o experiență frumoasă și instructivă. Am simțit puțin gustul Irlandei, am întâlnit mulți prieteni pe care nu îi cunoscusem încă, mi-am readus aminte de importanța „ieșirii din sine” și a colaborării nepremeditate.
Am descoperit teatrul-forum, unde poate cel mai importat lucru este faptul ca spectatorul are prilejul să participe, să iasă din postura de receptor pasiv și să contribuie.
Daca cineva ne-ar oferi posibilitatea de a ne adresa unei audiente mari pentru un minut … ce i-am putea spune? Oare „să iasă din postura de receptor pasiv și să contribuie” ar fi un mesaj potrivit? Oare nu ne-am lovi de comentarii „binevoitoare” de genul: „ușor de zis, greu de făcut!”?
Si oare nu le-am da dreptate? Acum însă, după o săptămână întreagă petrecută în compania unor prieteni în Irlanda, acum le-aș povesti despre teatru-forum … și i-as invita, întâi pe scenă și apoi în viața de zi cu zi … să încerce!
A.C.T.O.R. 